FON'ETIC, -Ă, fonetici, -ce, s.f., adj.
1. Ramură a
lingvisticii care studiază producedea, transmiterea, audiţia si evoluţia sunetelor
limbajului articulat. ◊
Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită.
Fonetică descriptivă (sau
statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea si clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată.
Fonetică istorică (sau
evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice.
Fonetică experimentală (sau
instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale si al unor mijloace tehnice.
Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influenţa cuvintelor vecine cu care se găseste în relaţii sintactice.
Fonetică funcţională =
fonologie.
2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ţine de fonetică (
1), privitor la fonetică. ◊
Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunţă. - Din fr.
phon'etique.
Sursă
: DEX'98
(
26710)
- zaraza_joe